Tinerețe fără bătrânețe

Trecut binișor de 40 îmi dau seama că multe s-au schimbat, dar eu am rămas cam același.

15 Aug, 2022

În ultimii ani observ unele schimbări care mi-au dat de înțeles nu neapărat că am îmbătrânit, mai am sper destui ani până la bătrânețe, însă îmi arată că timpul trece și vrând - nevrând, se produc schimbări cu mine.

Așa că nu ar strica să scriu pe aici cam ce am observat schimbat acum și peste ani să fac o comparație împreună cu o doză bună de râs.

Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ți-oi da împărăția cutare sau cutare; taci, fiule, că ți-oi da soție pe cutare sau cutare fată de împărat, și alte multe d-alde astea; în sfârșit, dacă văzu și văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Petre Ispirescu

Sănătate și Doamne ajută!

De cele mai multe ori am ajuns să închei orice discuție cu cineva mai mult sau mai puțin cunoscut cu expresia Sănătate! Să ne auzim cu bine!

Nu îmi aduc aminte când am început cu acest tic, doar am realizat la un moment dat cât de des folosesc chestia asta cu Sănătate! în loc de orice altceva. Probabil subconștientul începe să lucreze, pregătește terenul cum s-ar spune.

Somnul de frumusețe

Imediat ce am trecut limita de 40, în a doua parte a zilei cam trebuie să iau o pauză și să-mi execut somnul de frumusețe altfel risc să îmi petrec următoarele 3-4 ore într-o stare de somnorosul morocănos. Pur și simplu simt nevoia să mă întind pe canapea și să trag un pui de somn, 30-45 minute, uneori chiar și mai mult de o oră.

La o analiză rapidă, în cel puțin 5 zile dintr-o săptămână am ajuns să fac ceea ce nu înțelegeam în anii copilăriei la oamenii mari - Cum pot să doarmă ziua?.

Era frumos cerul plin de stele

Am avut eu o idee de pe la 16-17 ani cum că ”trebuie să dorm cât mai puțin că o viață am”. Și am aplicat-o cu devotament în sensul că 4-5 ore de somn îmi erau suficiente. Completate cu cafea și tutun la greu.

Nu aveam mari probleme sau poate nu le-am observat, totuși după o noapte nedormită, 2 cafele tari împreună cu țigările aferente realizau minuni, eram ca nou.

Eram, bine-zis. Acum o noapte ratată de somn îmi vine la pachet cu 48 de ore în care chiar și ficusul de apartament este mai viu decât mine (fizic și psihic).

Mai ușor cu pianul pe scări

Fizicul meu a fost în principal o copie relativ fidelă a unei scânduri de lemn. Unde te uita-i, numai fibră și mușchi oase. Deh, moștenire genetică, ba mă și mândream că eu pot să mănânc orice, oricât, oricând - nu se prinde nimic. Și vreo +40 de ani chiar nu s-a prins.

Acum am păstrat membrele genetice dar am început să mă umflu de zici că tocmai mi-am pus colacul de salvare pe sub tricou. Am trecut de la mărimi M/L la ditamai XL-u. Nu mi-am cumpărat cântar (încă).

Pentru a păstra controlul (sper), mă silesc singur să nu mai mănânc după ora 20, poate un fruct și cam atât. Oricum, observ că de la mănânc orice că nu se pune, am trecut destul de brusc la mânănc controlat că se pune de 3 ori.

Tăcerea e de aur

Am devenit extrem de irascibil și deranjat de zgomotele din jurul meu. Sirenele polițiștilor care nu sunt în misiune dar se grăbesc să ajungă la secție, claxoanele mârlanilor, tobele sport, conversațiile cu volumul la maxim oriunde, muzica de aiurea răsunând din vreo boxă de 5 lei, tropăitul vecinilor, zgomotul ascensorului, bing-bing-urile notificărilor și multe, multe altele.

Înainte reușeam să le ignor, nu mă afectau decât rareori. Acum simt că mai am oleacă și mă transform în moșul comunist care zbiera pe la puradeii ce băteau mingea pe stradă în fața blocului. Încă nu m-am apucat de strigături, sper să nu o fac dar are și nervul meu o limită a decibelilor.

Pe de altă parte parcă nici nu mai aud chiar atât de bine. Deh, dacă mi-a trebuit să ascult muzică la maxim cu căștile pe urechi să bubuie bass-ul..

Repetarea e mama învățării

Îmi pierd rapid interesul într-o conversație când aud aceleași povești repetate la infinit. Dacă tot vorbim, hai să vorbim despre ceva nou sau măcar să continuăm un subiect vechi cu abordări noi.

Probabil că am devenit puțin mai conștient că timpul meu este o resursă finită, nu prea am cum să mă duc la non-stop să cumpăr încă vreo 2 kg.

Așa că am ajuns să dau celorlalți impresia că din băiatul ăla răbdător și calm m-am transformat în fast and furious. Așa-i, îmi pierd mai rapid răbdarea și calmul dar doar pentru lucruri pe care le știu pe de rost. Ce rost are să încercăm aceași metodă, a 30-a oară, din moment ce în celelalte 29 de dăți rezultatul a fost același?

Men sana in corpore sano

Dacă la partea psihică mă adaptez din mers, la zona fizică lucrurile scârțăie. Nu am o rutină fizică deosebit de activă, am cam tot atâta efort fizic cât o plantă agățătoare iar chestiunile astea se cam văd. Mă consolez când aud de la diverși cunoscuți mult mai activi/sportivi dar în aceași zonă de vârstă cum se plâng chiar mai mult.

Anumite poziții de stat pe canapea devin invariabil o tortură la momentul când vreau să mă ridic. Spatele necesită perioade constante de alternare de la stat pe scaun, la stat în picioare. Genunchii pocnesc și trosnesc că uneori mă aștept să îmi culeg câte un picior sărit până în partea cealaltă a camerei.

După mai 40 de ani de stat în fața monitorului se pare că încep să am mici probleme cu vederea. Scrisul foarte mic de pe diverse ambalaje îl pot distinge acum doar dacă am lumină naturală puternică. Am devenit adeptul temelor luminoase (pe timp de zi) și întunecate (noaptea), până nu demult nu mă deranjau.

Una peste alta, condiția fizică nu mai e ce a fost, nici nu o să mai ajung vreodată la sprinteneala de acum 20 de ani. Tot ce pot face este să mă mențin întreg, funcțional și fără schimburi de ulei frecvente.

Sfârșitul nu-i aici

Nu caut nemurirea chiar dacă aș vrea să îmi transfer cumva conștiința în vreun super-calculator, deocamdată rămâne doar un vis. Sper să revin asupra acestui text într-un an sau doi și să văd ce schimbări s-au mai petrecut.